Carcasele PC, componentele ale căror importanță este pe nedrept ignorată

O componentă a unui PC căreia nu multă lume îi acordă importanța cuvenită este carcasa. La fel ca monitorul, tastatura, mouse-ul și alte componente și periferice, și carcasele PC sunt importante în funcționarea optimă a computerelor. Din fericire, sunt destui care le apreciază la justa lor valoare și caută, de fiecare dată, să-și cumpere carcase PC potrivite restului sistemelor pe care le dețin.

Sunt multe lucruri la care trebuie să te uiți atunci când ești interesat de carcase PC, de la aspect, funcționalitate, până la preț sau performanțele de răcire. Toate acestea trebuie luate în considerare atunci când vrei să-ți cumperi carcasa PC potrivită.

La fel ca la o mulțime de alte componente, și la carcase PC avem mai multe categorii. Astfel, de exemplu, avem carcase PC tip desktop (carcase orizontale sau culcat) și carcase PC tip tower (carcase verticale). Diferența dintre cele două constă nu doar în aspect, ci și în funcționalitate. Cele verticale sau carcasele PC tower sunt cele care au prins cel mai mult în România, așa că acestea sunt cele mai răspândite. Acestea ocupă și cel mai puțin spațiu, având o amprentă la sol mai mică.

Advertisement

Carcasele PC se mai împart și în funcțiee de compatibilitatea cu placa de bază. „Form factor” este un termen folosit pentru a indica formatul plăcilor de bază, surselor, carcaselor etc. Este important să alegem o carcasă ce acoeră form factor-ul plăcii de bază. Există două tipuri principale: ATX (Advanced Tehnology Extended) și BTX (Balanced Technology Extended).

Varianta ATX a fost realizată de Intel în 1995 și a fost concepută pentru a înlocui AT/Baby. Există mai multe tipuri de ATX ce includ și variante mai mici, dar atâta timp cât carcasa este compatibilă ATX, ar trebui să acopere și variantele microATX.

Varianta BTX este un form factor apărut mai nou. Aceste tipuri folosesc patternuri diferite pentru o disipare mai bună a căldurii și pentru o circulație mai bună a aerului. Având în vedere modificările de structură, o placă de bază BTX are nevoie și de o carcasă creată special pentru acest layout.

Unii mai împart carcasele și în:

  • carcase PC media - carcase care sunt făcute pentru utilizatori de media (acestea au și funcții precum indicarea melodiei sau filmului pe un mic ecran LCD al carcasei)
  • carcase PC server (full tower) - carcasele acestea sunt mult mai mari și permit instalarea a celor mai multe componente, fiind folosite pentru servere sau pentru gameri

Share This Story